În cadrul Galei de decernare a premiilor NOTORIUM, directorul agenției Andrus Ion a venit cu un mesaj către susținătorii companiei.
”Dorim să mulțumim organizatorilor pentru acest frumos eveniment și pentru ocazia oferită de a ne promova brand-ul în cadrul acestui concurs.
Aducem mulțumiri clienților și simpatizanților agenției imobiliare DOM Solutions pentru susținere, această distincție ne indică clar că suntem în direcția potrivită” ||Andrus Ion, directorul agenției DOM Solutions
Compania DOM Solutions a fost fondată în anul 2015 și a contribuit substanțial la dezvoltarea pieței imobiliare naționale.
Echipa este formată din personal tânăr și dinamic, capabil să ofere servicii complexe la cel mai înalt nivel profesional.
DOM Solutions colaborează cu mai multe bănci comerciale în vederea achiziționărilor imobiliare prin intermediul Creditelor Ipotecare, Creditelor pentru Migranți, Prima Casă etc.
Respectarea celor mai exigente condiții, oferirea de informații și rapoarte periodice pentru conștientizarea clienților despre noile tendințe în lumea imobiliară, fluctuațiile prețurilor în funcție de cacracteristicile bunului imobil și noile modificări juridice și financiare ce țin de procesul vânzării-cumpărării imobiliare.
DOM Solutions este una dintre cele mai bine apreciate agenții naționale, acest lucru devine evident din numeroasele recenzii plasate în spațiul on-line, dar și adresate direct agenților săi.
Compania activează în mod deosebit altor entități similare. Fiecare agent creează pentru client un plan individual de activitate și strategiile de marketing, astfel fiecare cumpărător/vânzător cunoaște exact la care etapă se află și care sunt pașii care urmează să-i facă pentru realizarea tranzacției de succes.
Analiza detaliată a tuturor factorilor legați de juridicitate, starea și prețul imobilului face ca procesul să devină transparent, iar rezultatele să nu întârzie – fapt apreciat de clienții agenției și motiv pentru care clienții revin la serviciile companiei și/sau sunt recomandați altor personae.